Eczema mâinilor și cauzele ei

Eczema mâinilor și cauzele ei

Un articol scris de: dr Ramona Muresan

Eczema mâini? Se înroșesc mâinile, ai senzație de mâncărime sau arsură, pielea mâinilor crapă? Consultă medicul alergolog pentru a găsi cauza eczemei. Eczema ambelor mâini este frecvent întâlnită, mai ales la femei, dar și bărbații pot prezenta, de cele mai multe ori datorându-se unei alergii de contact.

Cum se manifestă eczema mâinilor?

Eczema este de fapt o inflamație care poate fi localizată oriunde la nivelul pielii. În acest articol vom discuta despre eczema localizată la mâini. Persoanele care dezvoltă eczema la nivelul mâinilor pot prezenta: înroșire a mâinilor, uscăciune, senzație de mâncărime sau arsură, vezicule mici care dau mâncărime intensă. Ulterior mâinile crapă și devin dureroase. Aceste eczeme reapar de multe ori după tratament, dacă nu se găsește o cauză a lor.

Care pot fi cauzele eczemei la nivelul mâinilor?

Eczema mâinilor poate apărea datorită multor cauze. Cele mai frecvente sunt alergii, alergii de contact, infecții, parazitoze, alte afecțiuni cronice. De aceea, este necesară evaluare medicală, înainte de a porni pe acest drum al găsirii cauzei eczemei. Investigațiile medicale se corelează cu istoricul afecțiunii.

Alergii

Profilul alergic este necesar să fie verificat, atât din istoric, cât și prin testare cutanată. Se verifică alergiile alimentare sau respiratorii dacă este necesar, dar adesea, se verifică alergenii de contact. Acești alergeni de contact se verifică prin testare patch de către medicul alergolog.

Infecții și parazitoze

Infecțiile repetate, indiferent de localizare, necesită analize, pentru a trata infecția. Expunerea la animăluțe de companie, dar și prezența simptomelor sugestive, în general digestive, necesită verificare a parazitilor intestinali.

Afecțiuni cronice

Prezența unor afecțiuni cronice, renale, autoimune, tiroidiene etc. necesită evaluare medicală. Expunerea la frig poate usca pielea mâinilor și poate duce la apariția eczemei. Este necesară aplicarea de cremă emolientă pentru a hidrata mâinile și purtarea echipamentului de protecție – mănuși.

Ce tratament se indică pentru eczema mâinilor?

Fiind o inflamație, eczema mâinilor necesită unguente/creme antiinflamatorii. Tratamentul cauzei primează, atunci când se știe factorul cauzator. Aplicarea de creme hidratante după fiecare spălare a mâinilor ajută la repararea și hidratarea mâinilor. Evitarea contactului cu alergenul este indicată și rezolvă eczema, atunci când o alergie este cauza eczemei. Se recomandă crema de mâini hipoalergenică, fără parfumuri, parabeni și alte substanțe iritante, atunci când eczema este în plină reacție.

Dacă este prima dată când ai o eczemă, poți încerca cremă sau unguent antiinflamator (pe bază de cortizon) pentru a scădea inflamația, protejează mâinile de factori agresori ca frig, multă apă, parfumuri, parabeni etc. și aplică din plin cremă hidratantă. Dacă eczema nu se vindecă, consultă medicul alergolog sau dermatolog.

Eczema la mâini poate fi supărătoare, mai ales dacă se repetă de multe ori. În aceste situații este necesar consult medical alergologic pentru a afla cauza.

Programează un consult la AlergoPrevent

Dacă te regăsești în situațiile descrise mai sus, medicii noștri te pot ajuta cu un diagnostic corect și un plan de tratament adaptat ție sau copilului tău.

Programează-te online sau sună la 0723 790 400.

Informațiile din acest articol au caracter educativ și nu înlocuiesc consultul medical.

Atentionare

Informațiile au caracter educativ și nu înlocuiesc consultul medical. Pentru un diagnostic și tratament corecte, adresează-te medicului specialist.
  1. Dorin Oprisan 18 februarie 2026 at 15:28 - Reply

    Buna ziua!
    Sunt din Sibiu.si ma confrunt cu o.forma de eczema.de 1.si jumatate, cu disparite. , reaparitie si nu reusesc sa scap.de.ea.
    Am fost pana acum la 5 medici dermatologi si tot nu am reusit.sa.scap de.ea.
    Oare care ar.fi pasii de urmat pentru a reusi sa ma vindec de aceasta eczema.
    Este localiza pe mana deeapta aprope de incheietura palmei

    • dr Ramona Muresan 19 februarie 2026 at 18:12 - Reply

      Buna ziua, este necesar evaluare alergologica pt a confirma sau infirma cauza alergica, testare la ingredoiente alergenice, analize pt a elimina alte cauze. Multa sanatate!

Fă o programare chiar acum

sau sună la

0723 790 400

contact

Ai întrebări? Noi îți putem răspunde!

Întreabă-ne folosind formularul de contact, sau sună-ne, sau ne poți scrie chair și pe WhatsApp la 0723 790 400, intre 09:00 si 18:00 de Luni pâna Vineri, iar noi te vom îndruma pentru a-ți rezolva problema de sănătate.